După miraculosul Decembrie 1989, vinovățiile și răutățile românești s-au regrupat urgent și, fulgerător, au reocupat pozițiile superioare ale societății…
Inocența, Morala și Credința curată, neostentativă, au rămas în stradă și, astfel, s-a mai vorbit o vreme despre „Piața Universității” din București sau „Zona Liberă de Neocomunism” de prin orașele țării…
Unii, cei din cabinetele capitonate, dar susținuți de milioane de români(!), aveau o singură năzuință, după cum s-a dovedit destul de repede: să transforme România într-o simplă Sursă, din care să se înfrupte după pofta inimii.
Ceilalți, câteva zeci, poate sute de mii, cu drapele găurite și pancarte jerpelite la o mulțime de mitinguri, aveau tot atâtea vise, câți reușeau să se întrunească, uneori mulți, alteori puțini, pe la câte o intersecție de bulevarde…
Își striga, își scanda fiecare visul său și iată cum, la un moment dat, s-a închegat totuși un mănunchi de vise !
A fost denumit, exact acum 25 de ani, ALIANȚA CIVICĂ…
Și, culmea, după șase ani de existență, câteva dintre sutele de mii de vise au devenit chiar realitate !
Cu o durată efemeră…
Până când un Președinte, provenit chiar dintre vise, a rebotezat ALIANȚA și i-a spus „Clubul frustraților„…
Aducerile aminte se îngemănează cu multe amărăciuni, dar resimt bucuria că am purtat două ecusoane:
„GOLAN” și „FRUSTRAT”
Și nu ar fi fost posibil fără ALIANȚA CIVICĂ !
Le mulțumesc tuturor aliaților și pentru că, la un moment dat, am reușit, dintr-un mănunchi de vise, să visăm toți la fel !
Când ne-am trezit, n-am mai visat niciunul…
Doru Braia 